Federația „Solidaritatea Sanitară” a notificat astăzi guvernulcu privire la intenția declanșării grevei împotriva politicii sociale și economice în sectorul Sănătate. Aceştia spun că sunt încălcate prevederile și principiile stabilite de Contractul colectiv de muncă. Sindicaliştii cer raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază, acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță pentru toate categoriile profesionale şi adoptarea noii legi a salarizării în forma negociată. Mâine, la ora 10:00, în fața Ministerului Muncii, peste 300 de reprezentanți ai Federației „Solidaritatea Sanitară” vor începe seria protestelor de stradă menite să susțină revendicările organizației înainte de declanșarea grevei generale. Preşedintele filialei Constnaţa a sindicatului Sanitas, Nicolae Manea spune că mâine vor merge la Bucureşti aproximativ 60 angajaţi din domeniul sănăţii din judeţul Constnaţa pentru a lua parte la protest.