7 persoane au fost diagnosticate cu rujeolă în ultima săptămână la Constanţa după ce timp de trei săptămâni nu a mai fost înregistrat niciun astfel de caz. Judeţul nostru se află pe locul 2 pe ţară în ceea ce primeşte numărul îmbolnăvirilor din ultima săptămână. Numărul total al îmbolnăvirilor în România a ajuns la peste 17.900, dintre care 64 de decese. Potrivit reprezentanților Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, cei mai mulţi pacienţi sunt copii nevaccinaţi cu vârste între 1 şi 4 ani. Medicii spun că vaccinul este singura metodă de protecţie, iar la nivel naţional 9 din 10 părinţi aleg să-şi imunizeze copiii.