Până la acest moment nu au fost înregistrate situații deosebite datorate caniculei, iar numărul de solicitări de urgență raportat la aceeași perioadă a anului trecut a rămas constant. Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, în acest sfârșit de săptămână au avut loc 673 de solicitări, din care o persoană preluată din loc public, iar în cursul zilei trecute au fost 343 de solicitări, cu o persoană preluată. Totodată, reprezentanții SAJ spun că persoanele preluate din locuri publice aveau patologie cronică, preexistentă, care a fost acutizată din cauza temperaturilor ridicate și a deshidratării, iar ambilor pacienți li s-au acordat îngrijiri medicale și apoi au fost predați în stare stabilă la Unitatea Primiri Urgențe Constanța.