Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat verificările făcute la operatori din domeniul medical. Potrivit instituției investigațiile au fost demarate ca urmare a unor sesizări primite din partea unor persoane fizice care au reclamat o posibilă încălcare a regulamentului. Reprezentanții instituției spun că Centrul Medical dr. Furtună Dan a încălcat regulamnetul și a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.918,50 RON (echivalentul sumei de 1000 EURO). Un alt operator sanționat a fost clinica Med Life S.A. cu o amendă în valoare de 14.755,50 lei (echivalentul sumei de 3000 EURO). Centrul Medical dr. Furtună Dan a transmis pe numărul de telefon al unei persoane fizice, prin aplicația WhatsApp, un mesaj ce conținea rezultatul a două teste medicale care aparțineau altor două persoane vizate. De asemenea la operatorul Med Life S.A., s-a constatat că un pacient a primit, prin e-mail, pe lângă buletinul de investigație propriu, și o serie de fișiere atașate care conțineau rezultatele unor investigații ce aparțineau altor cinci pacienți. Documentele atașate conțineau numele, prenumele, data nașterii, data examinării, motivul examinării, rezultatul investigației (examinării), diagnostic, concluziile rezultate în urma examinării medicale.