Guvernul României a aprobat realizarea a doua unități spitalicești în Constanța, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă susținută la sediul PNL, președintele organizației județene, Bogdan Huțucă. Este vorba de Spitalul "Mama și copilul", proiect al Consiliului Judeţean Constanţa. Acesta, a declarat președintele CJC, Mihai Lupu, va fi realizat în curtea Spitalului Judeţean. "Suntem singurul judet fără un spital dedicat pediatriei", a explicat acesta. În judeţul Constanţa sunt 175 de paturi de spital dedicate copiilor, 90 dintre acestea fiind în Spitalul Judetean. La Timișoara sunt 400 de paturi, la Cluj 500 , iar la Iași 700. Spitalul de pediatrie va întra în proiectare și execuție pana la sfârșitul acestui an, valoarea proiectului fiind de 150 de milioane de euro și va avea 365 de paturi. Un alt proiect adoptat de Guvern este "Spitalul de oncologie și cardiologie", proiect al Primăriei Constanța. Acesta va avea 40 de paturi pentru ambulatoriu și 64 de paturi pentru ATI si spitalizare continuă.