Sindicaliștii din Sănătate au început acțiunile de protest! Federația SANITAS anunță că, timp de trei zile, angajații din sistemul sanitar vor picheta sediul Guvernului.
În zilele de 6, 7 şi 8 februarie, în intervalul orar 10.00 – 14.00, membrii SANITAS vor fi în Piaţa Victoriei pentru a cere public guvernanţilor să-şi respecte obligaţiile legale faţă de angajaţii din Sănătate și Asistență Socială.
Liderul SANITAS Constanța, Nicolae Manea spune că 160 de membri de sindicat din județul Constanța și-au exprimat intenția de a participa la protestele din capitală.