Ministerul Sănătăţii a publicat lista celor 42 de spitale din România eligibile pentru a obține finanțare din PNRR, în cadrul apelului de infrastructură spitalicească. Printre acestea se află şi spitalul de pediatrie, proiectul Mama și copilul, dar și proiectului privind extinderea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, ambele depuse de către Consiliul Județean Constanța. Cele două proiecte au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea de Guvern și vor intra în următoarea etapă de analiză în vederea acordării punctajului, conform metodologiei de evaluare.