Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a efectuat o vizită la Secția Exterioară de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Aaici au început lucrări de hidroizolație la două corpuri de clădiri din cadrul acestei secții. Mihai Lupu a declarat că se află în curs de atribuire contractul pentru execuţia de lucrări de reparaţii curente la interioarele celor două pavilioane. De asemenea, se are în vedere desfiinţarea unor corpuri de clădire, aflate în stare avansată de degradare, pentru demararea edificării unui centru medical complex.