O nouă tranșă de vaccin antigripal  a ajuns în judeţul Constanța. Direcția de Sănătate Publică a primit, săptămâna aceasta, alte doze de vaccin, pe lângă cele 55 de mii alocate  de Ministerul Sănătății. Directorul DSP Cristina Schipor a declarat că este vorba despre o suplimentare de 24.000, iar de două săptămâni se face repartiția către medicii de familie. Cristina Schipor precizează că pentru vaccinare constănţenii trebuie să ia legătura cu medicii de familie.