Etajele unu și doi din cadrul Spitalului de Boli infecțioase s-ar putea redeschide în prima săptămănă din luna iulie, a declarat directorul DSP Constanța, Cristina Schipor.

 

CUT .. Schipor infecțioase

 

Directorul Direcției de Sănătate Publică Constanța, Crisitna Schipor. 

 

Aceasta a precizat că momentan, pentu copii există căteva paturi la un spital privat din Constanța, iar evaluarea pe spitalizarea de zi se face tot la Spitalul de Boli Infecțioase. Pentru cazurile care nu necesită intervenție imediată pacienții vor fi redirecționați către Tulcea și Călărași. Unitatea Spitalicească este închisă din 1 octombrie 2021, în urma unui incendiu în care au murit șapte pacienţi, dar secția de zi a fost între timp redeschisă.