Peste 1.600 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore la nivel naţional, iar în judeţul Constanţa s-au înregistrat 44 de noi îmbolnăviri cu coronavirus, astfel că rata de incidenţă cumulată în judet este de 3,42 la mie. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de peste 3.700, iar dintre acestea, peste 500 se află în stare gravă în secţiile de Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore au fost efectuate în total peste 18 mii de teste şi au fost declarate 26 de decese la nivel național.