Peste 111.000 de constănţeni s-au infectat cu virusul Sars CoV 2 de la debutul pandemiei, iar peste 2.400 dintre aceştia au decedat. În prezent, în spitalele din judeţul nostru sunt internaţi 187 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19. În plus, peste 730 de persoane sunt în carantină la domiciliu, iar peste 1.300 se află în izolare. În judeţul Constanţa, în ultimele 24 de ore au fost realizate în total peste 1.600 de teste şi au fost efectuate peste 200 de noi vaccinări împotriva COVID-19.