Mai multe secții din cadrul Spitalului Municipal Mangalia au fost închise după ce angajați ai unității medicale au fost testați pozitiv cu SarsCoV2. Potrivit reprezentanților spitalului, este vorba despre 19 salariaţi din cadrul Secțiilor: Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Pediatrie. Acestea au fost închise pentru 7 zile, iar pacienţii au fost direcționaţi către cele mai apropiate unități medicale. Camera de gardă de la Pediatrie rămâne în continuare deschisă, doar pentru urgențe. Managerul spitalului Mangalia, Alina Dan, a precizat că s-au trimis informări către  DSP Constanța, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi spitalele din apropierea Mangaliei, în eventualitatea în care vor fi pacienți care vor avea nevoie de internare pe secțiile respective.