Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 s-a dublat de ieri până astăzi pe teritoriul României. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că astăzi la nivel naţional au fost înregistrate aproape 9000 de infectări cu Sars COV 2 şi 43 de decese. Sursa citată a precizat că la Terapie Intensivă sunt internate 415 de persoane şi 30 dintre ele au certificat care atestă vaccinarea. Şi la Constanţa numărul cazurilor noi de coronavirus se află pe un trend ascendent, astfel că de ieri până astăzi 397 de persoane au fost confirmate pozitiv, iar rata de infectare a ajuns la 2,04 la mia de locuitori în judeţ şi la 3,01 la mie în municipiul Constanţa.