A crescut numărul persoanelor infectate cu coronavirus din Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa. 62 de deţinuţi confirmați pozitiv cu COVID-19 au fost raportaţi până acum la Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică – a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Tudorel Ene. Iniţial, la DSP Constanţa au fost raportate 48 de persoane cu COVID-19 de la Penitenciarul constănţean. Deţinuţii au fost izolaţi şi se află sub tratament în spitalul Penitenciarului şi s-a dispus efectuarea dezinfecției în celule.