Numărul cazurilor de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice şi personalului medical din judeţul Constanţa este într-o continuă creştere. Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa, de la începutul pandemiei la nivelul judeţului nostru au fost confirmate pozitiv cu noul tip de virus peste 2.300 de cazuri în rândul personalului medical. Autorităţile spun că s-au îmbolnăvit până acum peste 1.100 de asistenţi, 500 de medici şi aproape 800 de angajaţi din rândul personalului auxiliar. De asemenea, în acelaşi interval, peste 3.300 de elevi constănţeni au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus. În plus, au fost diagnosticate cu COVID, aproape 900 de cadre didactice, 450 de studenţi şi 235 de angajaţi din rândul personalului auxiliar.