16 paturi destinate pacienţilor COVID sunt libere la secţiile de Terapie Intensivă din judeţul Constanţa. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, 6 dintre acestea se află la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, 4 la Spitalul Municipal Medgidia, alte 4 la unitatea mobilă ATI de la Medgidia şi 2 la Spitalul Municipal din Mangalia. Amintim că în prezent în unităţile sanitare din judeţul Constanţa sunt internaţi 322 de pacienţi confirmaţi pozitiv cu virusul SarsCoV2.