5 paturi la Terapie Intensivă pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus mai sunt libere în spitalele suport COVID din judeţul Constanţa. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, Tudorel Ene, a declarat că 3 dintre  ele sunt la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi alte 2 la Medgidia. În total, în unităţile medicale din judeţul nostru, sunt 51 de locuri în secţiile de Terapie Intensivă. În prezent sunt internate în spitalele din Constanţa 569 de persoane confirmate pozitiv cu SarsCoV2, peste 1.400 de constănţeni sunt în carantină şi mai mult de 6.600 se află în izolare la domiciliu. De asemenea, de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate peste 63.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi din totalul acestora, mai mult de 1.800 au decedat.