Incidenţa în municipiul Constanţa a ajuns la 12,7 infectări la mia de locuitori. În acelaşi timp, 27 de unităţi administrativ teritoriale au depășit pragul critic de 7,5 de infectări la mia de locuitori. Printre acestea se număra Constanţa, Eforie, Năvodari, Techirghiol, Agigea sau Cumpăna. Situația este mai gravă în Agigea, acolo unde rata de incidentă cumulată în ultimele 14 zile este de 15,34 la mia de locuitori, dar și în Limanu, unde s-a înregistrat o rată de incidenţă de 11,69 la mie.