Aproape 1.200 de solicitări pentru suspiciuni de COVID-19 au fost înregistrate în week-end-ul care a trecut la Dispeceratul central al Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Constanţa. Directorul general al SAJ, Ionuţ Cealera, a declarat că în 24 de ore au fost aproximativ 600 de cereri din partea constănţenilor pentru testări la domiciliu şi din totalul acestora circa 64% au ieşit pozitive. El a precizat peste acest procent mai sunt şi cei care ies negativ la testul antigen rapid şi cărora li se recoltează şi test PCR, deoarece prezintă simptome.