4 decese în rândul persoanelor infectate cu Sars-CoV-2 au fost raportate ieri la Constanţa. Este vorba despre 2 bărbaţi care erau internaţi la Spitalul Judeţean Constanţa şi 2 femei care au murit la domiciliu. Cele 4 victime aveau vârste cuprinse între 76 şi 82 de ani. De la debutul pandemiei, aproape 46.000 de constănţeni au fost diagnosticaţi cu COVID 19 şi peste 1.300 dintre ei au fost răpuşi de boală.