Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de ieri o nouă listă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat. După această decizie, Bulgaria și Franța, care s-au aflat anterior în zona roșie, au trecut pe lista galbenă, iar Spania a revenit la zona fără restricții, cea verde. De asemenea, în urma noilor modificări, Republica Moldova, stat aflat până în prezent în zona verde, a intrat în cea galbenă. Potrivit prevederilor legale aflate în vigoare, cei care care sosesc în România din state aflate în zona roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinaţi anticovid. Restul persoanelor neimunizate intră automat în carantină. În ceea ce privește zona galbenă, la intrarea în România din țări aflate în aceste regiuni, cetățenii nu intră în carantină dacă sunt vaccinați sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore.