Cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19 va fi administrată şi în România, de luna viitoare, după ce vor veni recomandările Agenției Europene a Medicamentului, a declarat, astăzi, coordonatorul Comitetului Naţional de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiță. Acesta a precizat că a treia doză va fi administrată în cazul vaccinurilor de tip ARN mesager, respectiv Pfizer și Moderna. Autoritățile au stabilit două variante pentru administrare. Aceasta va fi inclusă în schema inițială de vaccinare a persoanelor imunodeprimate. Este vorba despre cei aflaţi după un transplant, au afecţiuni oncologice, HIV netratat sau în stadiu avansat şi care vor primi o doză suplimentară de vaccin. În cazul celorlalte categorii de persoane vulnerabile, a treia doză se va face la 6 luni de la administrarea celei de-a doua. Ulterior, se vor putea vaccina şi celelalte categorii de persoane care au primit schema iniţială.