Centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional din Constanţa îşi schimbă programul. Potrivit municipalităţii, modificarea orarului de funcţionare va avea loc, începând de miercuri, 1 septembrie. Mai exact, în zilele de luni, miercuri şi vineri, centrul va fi deschis între orele 08:00 şi 16:00, iar marţi şi joi, acesta va funcţiona între orele 10:00 şi 18:00. În plus, sâmbătă şi duminică, cei care doresc să se imunizeze, se pot prezenta la pavilion începând cu ora 11:00 până la ora 19:00. În paralel, echipa mobilă acționează în teritoriu pentru vaccinarea persoanelor instituționalizate și a persoanelor netransportabile.