A fost adoptată ordonanţa prin care li se permite medicilor de familie să vaccineze împotriva COVID-19 la domiciliul oamenilor, dar şi în ambulatoriile de specialitate. Dar mai multe detalii aflăm despre aceste noi măsuri, aflăm de la purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa. Tudorel Ene.



CUT Tudorel Ene DSP



Purtătorul de cuvânt al DSP Constanţa, Tudorel Ene.



Pentru Doina



A fost adoptată ordonanţa prin care li se permite medicilor de familie să vaccineze împotriva COVID-19 la domiciliul oamenilor, dar şi în ambulatoriile de specialitate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, Tudorel Ene, aceasta măsură are ca scop stimularea vaccinării, dar şi protecţia persoanelor vârstnice, nedeplasabile. De asemenea, vaccinarea în ambulatoriile de specialitate este destinată cu preponderenţă persoanelor cu afecţiuni cronice, deoarece acestea sunt mai predispuse la formarea unor forme mai grave ale bolii. Aceste două măsuri vor fi în vigoare până la data de 31 martie 2022.