Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, ieri, noua listă a statelor considerate cu risc epidemiologic ridicat din cauza pandemiei de COVID-19. Astfel, destinații turistice preferate de români rămân în continuare în zona roșie. Este vorba despre Grecia, Spania, Franţa, Portugalia, Marea Britanie, Israel, Turcia şi Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, Maldive și Tunisia au trecut în zona galbenă, ca urmare a scăderii ratei de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele care sosesc în România din ţări aflate în zona roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. Totodată, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.