Numărul concediilor medicale eliberate de angajatorii constănţeni în perioada pandemiei a crescut cu peste 20% - a declarat directorul general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Luminița Naghy. Aceasta a afirmat că angajatorii trebuie să le plătească asiguraților concediile medicale, urmând ca aceştia să își recupereze sumele de la CJAS Constanța. Până în luna iunie la sediul instituției au fost depuse solicitări de restituire în valoare de 60 de milioane de lei, sumă din care CJAS a plătit doar 17 milioane de lei. Luminița Nagy a precizat că în prezent, sunt restituite sumele aferente cererilor depuse în luna februarie. Potrivit reglementărilor în vigoare, angajatorii au termen 90 de zile de la data eliberării concediului medical pentru a depune cereri de decontare a sumelor plătite angajaților.