Nu au fost înregistrate cazuri noi de COVID la Constanţa în ultimele 24 de ore. Şi la nivel naţional numărul infectărilor este în scădere. Au fost raportate astăzi 68 de îmbolnăviri, din aproape 26.000 de teste efectuate. Şi 145 de decese, însă 138 dintre acestea sunt din perioada anterioară, respectiv din intervalul iulie 2020 - mai 2021 şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. În prezent, sunt internaţi în spitalele din toată ţara 611 pacienţi infectaţi cu SarsCoV-2, iar 125 de persoane primesc îngrijiri la ATI.