Primăria localității Mihail Kogălniceanu din județul Constanța anunță modificarea programului de funcționare a Centrului de vaccinare din comună. Astfel, începând de mâine, 21 iunie, programul centrului va fi următorul: miercuri, în intervalul orar 10.00 – 18.00, şi sâmbătă, între orele 08.00 şi 16.00. Ancuța Belu, edilul localității Mihail Kogălniceanu, a pus la dispoziție grădinița din localitate, construită recent. De altfel, costurile pentru centrul de vaccinare au fost de aproximativ 15.000 de lei, fără a fi cuprinse aici dotările de medicamente și prim ajutor.