Activitatea medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța va decurge normal în perioada minivacanţei de Rusalii. În Unitatea Primiri Urgențe, pacienții vor fi preluați non stop şi vor fi asigurate toate liniile de gardă, dar și gărzile la domiciliu. Pentru că în timpul minivacanțelor, mai ales pe timpul verii, fluxul de pacienți crește, a fost suplimentat stocul de medicamente cât și necesarul de materiale, astfel încât activitatea medicală să se desfășoare fără niciun fel de sincope. Singurele modificări de program, în a doua zi de Rusalii, vizează Ambulatoriul de Specialitate. Policlinica va fi închisă luni, iar consultațiile vor fi reluate marți, începând cu ora 08.00.