Un singur deces a fost raportat, ieri, în rândul persoanelor infectate cu COVID-19. Potrivit Prefecturii, este vorba despre o femeie, în vârstă de 70 de ani, care avea şi alte boli asociate, precum insuficienţă cardiacă cronică, cardiopatie ischemică, diabet zaharat şi obezitate morbidă. Aceasta era internată la Spitalul Municipal din Medgidia. Astfel, de la debutul pandemiei şi până acum, 1.249 de constănţeni şi-au pierdut viaţa după ce s-au infectat cu noul coronavirus.