Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa beneficiază de echipamente medicale noi de ultimă performanţă. Potrivit municipalităţii, lotul constă într-un echipament pentru asistare pulmonară şi 10 kituri aferente, pentru susţinerea pacienţilor cu dificultăţi respiratorii, a cărui valoare depăşeşte suma de 644 de mii de lei. Echipmanetul va fi pus în funcţiune la sfârşitul săptămânii. În următoarea perioadă va sosi un al doilea lot de echipamente, care constă în 20 de nebulizatoare, 50 de aparate UV şi un robot de dezinfecţie, care au rolul de a curăţa şi dezinfecta spaţiile şi suprafeţele. Aceste achiziţii fac parte din Proiectul privind Consolidarea capacităţii medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, în contextul COVID- 19, iar valoarea totală a acestuia se ridică la peste 22 milioane de lei.