Cifrele prezentate de către autorităţi cu privire la îmbolnăvirile cu coronavirus dovedesc eficienţa vaccinării. Puţin peste 150 de cazuri noi au fost raportate în ultimele 24 de ore, la nivelul întregii ţări, din peste 16.000 de teste efectuate. În acelaşi interval de timp, au fost raportate 29 de decese în mai multe judeţe din ţară, printre care se numără şi Constanţa. A scăzut, de asemenea, şi numărul pacienților care se află în stare gravă. Aproximativ 440 de persoane mai sunt internate la secţiile de Terapie Intensivă din ţară. Şi în ceea ce priveşte situaţia de la nivelul judeţului nostru, constatăm o scădere a numărului de cazuri noi. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de ieri până astăzi, au fost înregistrate doar 7 infectări şi 4 reinfectări. Totodată, rata de infectare în municipiu a scăzut la 0,31 la mia de locuitori, iar în judeţ incidenţa cumulată a cazurilor este astăzi de 0,29 la mie. De asemenea, în 34 de localităţi din judeţul Constanţa nu a mai fost înregistrat niciun caz de COVID-19 în ultimele 14 zile.