Activitatea medicală în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa va decurge normal în timpul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte. Având în vedere că policlinicile vor fi închise în această perioadă, la fel și cabinetele medicilor de familie și că se așteaptă un număr mare de turiști pe litoral, conducerea SCJU a luat toate măsurile astfel încât Unitatea Primiri Urgențe și secțiile spitalului să poată prelua toți pacienții care vor avea nevoie de îngrijiri medicale. Reprezentanţii unităţii sanitare spun că a fost asigurat un stoc suficient de medicamente dar și de echipamente de protecție și dezinfectanți şi vor fi efectuate toate liniile de gardă. Singura activitate afectată este cea a Ambulatoriului de specialitate. Policlinica va fi închisă atât mâine cât și luni.