Centrele de vaccinare din cele 11 spitale militare din țară vor fi deschise non-stop, timp de o săptămână, începând cu data de 4 mai. Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a anunțat un proiect-pilot pentru a ajuta campania de vaccinare împotriva COVID-19 din România. Imunizarea se va face cu Pfizer sau cu Moderna. Pentru vaccinarea în aceste centre nu va mai fi nevoie de programare în platformă.