10 decese în rândul constănţenilor infectaţi cu SarsCov2 au fost raportate ieri. Victimele aveau vârste cuprinse între 59 şi 78 de ani. 9 dintre ele prezentau comorbidităţi, în timp ce pentru un bărbat de 65 de ani nu au fost raportate alte afecţiui asociate. De la debutul pandemiei, peste 41.400 de constănţeni au fost diagnosticaţi cu COVID, iar 1.115 dintre ei au murit. În prezent sunt internaţi în spitalele din judeţ 351 de pacienţi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus. În plus, aproape 1.700 de constănţeni sunt în carantină şi alţi aproximativ 1.500 se află în izolare la domiciliu.