Aproape 380 de persoane infectate cu COVID-19 sunt internate acum în spitalele din judeţul Constanţa. Cele mai multe primesc tratament la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. De asemenea, peste 1.700 de persoane sunt izolate la domiciliu, după ce au fost diagnosticate cu COVID-19 şi apoi externate. Totodată, potrivit Prefecturii, mai mult de 1.900 de constănţeni se află, în acest moment, în carantină la domiciliu. Este vorba despre cei care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai unor pacienţi confirmați deja cu virusul SARS-CoV-2. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa spun că, în ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice și cele private din județul nostru au fost realizate peste 900 de teste de depistare a infecției cu SARS-CoV-2.