Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost demis din funcţie de premierul Florin Cîţu. Propunerea de demitere a fost trimisă președintelui României, Klaus Iohannis, iar şeful statului a semnat revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţie. Interimatul la conducerea instituţiei va fi asigurat de Dan Barna, viceprim-ministru USR-PLUS. De asemenea, și secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății Andreea Moldovan a fost demisă de premier din această funcție. Pe de altă parte, Dan Barna a anunțat că Alianța USR-PLUS nu îl mai susține pe premierul Florin Cîțu. El a cerut o întâlnire de urgență a liderilor Coaliției pentru a decide retragerea sprijinului politic al acestuia după decizia unilaterală și imatură politic de a-l demite pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Dan Barna a calificat în aceeași termeni și decizia de a fi desemnat interimar la Sănătate, precizând că a „discutat cu președintele României și vor găsi o soluție.