Şapte cazuri de infectare cu COVID-19, în rândul personalului medical constănţean, au fost confirmate în ultimele 24 de ore. Reprezentanții Prefecturii spun că s-au mai îmbolnăvit doi asistenți medicali şi cinci angajaţi din cadrul personalului auxiliar. Astfel, de la începutul pandemiei până în prezent, peste 1.770 de cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în spitalele și clinicile din județul Constanța, mai precis aproape 400 de medici, mai mult de 800 de asistenţi medicali, iar peste 570 de cazuri au fost depistate la personalul auxiliar.