A început înnisiparea pasarelei de promenadă din zona debarcader Cazino Mamaia. Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, acest proces face parte din lucrările de lărgire a plajelor din staţiune, iar pasarela va si conservată sub nisip, până când autorităţile abilitate vor găsi o soluţie în privinţa reabilitării acesteia. Mai exact, monumentul va fi protejată şi îngradită temporar până când se vor face demersurile necesare din partea Ministerului Culturii, care doreşte reabilitarea sa. Pasarela urmează să fie cuprinsă în arealul plajelor turistice aferente staţiunii Mamaia, prin programul care are ca obiectiv reducerea efectelor şi a pagubelor asupra populaţiei cauzate de fenomene naturale, în principal de eroziunea costieră şi inundaţii.