Aproape toate paturile dedicate pacienţilor COVID din judeţul Constanţa sunt ocupate în acest moment. Cele mai multe persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, respectiv 100. Alţi 91 de bolnavi sunt trataţi la Spitalul Municipal din Mangalia, iar la Medgidia sunt ocupate 73 din cele 150 de locuri. La Secţia Exterioară de la Agigea a Spitalului Judeţean Constanţa sunt internaţi 24 de pacienţi, iar la Spitalul Militar Modular de pe Stadionul Portul se află acum 34 de persoane internate.