A început administrarea vaccinului Moderna la nivel național, iar astăzi 39.300 de doze sunt distribuite la Centrele regionale din întreaga ţară. Judeţului Constanţa i-au fost repartizate 4.100 de seruri pentru imunizarea populaţiei. Persoanele programate la vaccinare pentru prima doză până pe 16 februarie, vor primi vaccinul Moderna și vor efectua rapelul la 28 de zile, în conformitate cu indicațiile producătorului. După realizarea primei doze, datele persoanei și tipul vaccinului administrat vor fi introduse în Registrul Electronic Național de Vaccinări de unde platforma preia informațiile pentru generarea unei noi recipise în funcție de tipul vaccinului.