Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că strategia de vaccinare va fi schimbată, pentru a-i proteja, astfel, pe cei care au cea mai mare nevoie. Potrivit acestuia, programările noi din luna februarie vor fi deschise doar pentru categoriile la risc: persoanele peste 65 de ani, bolnavii cronici, persoanele cu grad de handicap, imobilizate, imunodeprimate, însoțitorii lor și cele care locuiesc în același domiciliu, precum şi persoanele fără adăpost. Ministrul Sănătăţii a precizat că persoanele deja programate se vor vaccina conform planificării, iar lucrătorii din domenii esențiale nu vor putea face programări noi pe durata lunii februarie.