Peste 37.600 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, în România, iar, dintre acestea, 17.000 au primit şi doza de rapel. Potrivit autorităţilor, doar 117 de români au avut, în perioada menţionată, reacţii adverse minore, de tip local sau generale. Astfel, de la începutul campaniei, aproximativ 467.000 de români au fost imunizaţi în centrele regionale. Cei mai mulţi dintre aceştia nu au avut reacţii adverse, cu excepţia a puţin peste 1.000 de persoane care au prezentat reacţii comune, precum febră, cefalee sau alergii de tip urticarie.