Rata de infectare cu noul coronavirus în municipiul şi în judeţul Constanţa continuă să scadă. Astăzi, incidenţa cumulată a ajuns la 4,25 la mia de locuitori în oraşul nostru, iar în judeţ rata de infectare a scăzut şi ea la 2,97 la mie – a anunţat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, Tudorel Ene. Pe de altă parte, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 127 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în judeţul Constanţa. În ceea ce priveşte situaţia de la nivel naţional, astăzi, au fost raportate 3.697 de infectări şi 156 de decese în întreaga ţară, inclusiv la Constanţa. La Terapie Intensivă primesc tratament 1.073 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID.