Aproximativ 400 de reacţii adverse s-au înregistrat în urma vaccinărilor împotriva COVID efectuate până acum în România. 155 dintre reacţii au fost locale, cum ar fi durere la locul injectării, iar restul reprezintă reacţii generale, precum febră, astenie sau urticarie. De la începutul campaniei, au fost imunizaţi peste 100.000 de români, iar până în această dimineaţă în judeţul Constanţa au fost vaccinate aproape 3.900 de persoane. Deoamdată se administrează serul angajaţilor din sistemul sanitar şi din domeniul social, dar de la jumătatea lunii ianuarie se va începe etapa a doua care are a beneficiari persoanele cu vârsta peste 65 de ani şi angajaţii din domeniile cheie. Populaţia generală va fi vaccinată în cea de-a treia etapă.