Ultima tranșă de vaccin antigripal a ajuns, în urmă cu o săptămână, la Direcția de Sănătate Publică din Constanța. Purtătorul de cuvânt al DSP, Tudorel Ene, a declarat că serurile au fost ridicate, deja, de către medicii de familie și de reprezentanții spitalelor pentru imunizare. În această iarnă, judeţului Constanţa i-au fost alocate aproape 170.000 de seruri, însă, au fost primite cu 4.700 mai puţine. Vaccinarea antigripală se derulează în cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi și are drept scop reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Primesc vaccin gratuit persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu afecţiuni cronice, în special respiratorii şi cardiovasculare sau boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical şi gravidele.