484 de persoane sunt internate în acest moment în spitalele suport COVID-19 din judeţul nostru. Dintre acestea, 466 sunt constănţeni, iar restul provin din alte judeţe. Potrivit Prefecturii Constanţa, cele mai multe persoane primesc tratament la Spitalul de Boli Infecţioase, unde mai este liber un singur pat. La Spitalul de Pneumoftiziologie, 88 de locuri din totalul celor 100 sunt ocupate în acest moment, iar la Medgidia, unde sunt disponibile 150 de locuri, se află acum sub supraveghere medicală 125 de bolnavi. La Mangalia, 104 persoane diagnosticate cu noul coronavirus primesc tratament în spital, iar la Agigea, la Secţia Exterioară a Spitalului Judeţean, sunt internaţi 36 de pacienţi. La Spitalul Militar Modular sunt ocupate doar 12 locuri dintre cele 56 disponibile.