Alte zece persoane din judeţul Constanţa, infectate cu COVID-19, au decedat în ultimele 24 de ore. Potrivit Prefecturii, este vorba despre trei femei şi şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 66 şi 84 de ani. Aceştia sufereau şi de alte boli precum hipertensiune arterială, boli renale sau obezitate. Şapte dintre victime au murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, două la Spitalul Municipal Medgidia, iar ultima a decedat la Spitalul de Pneumologie. Astfel, de la debutul epidemiei şi până în prezent, 320 de constănţeni şi-au pierdut viaţa după ce au fost infectaţi cu noul coronavirus.