Peste 80% dintre paturile destinate pacienţilor COVID-19 sunt ocupate în judeţul nostru, anunţă Prefectura Constanţa. Cele mai multe persoane primesc tratament la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, unde sunt ocupate 117, capacitatea sa fiind de 120 de locuri. La Spitalul de Pneumoftiziologie mai sunt libere 12 paturi, iar la Medgidia, unde sunt disponibile 150 de locuri, se află acum sub supraveghere medicală 121 de bolnavi. La Mangalia, 95 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus primesc tratament în spital, iar la Agigea, la Secţia Exterioară a Spitalului Judeţean, sunt internaţi 4 pacienţi. De asemenea, 49 de locuri dintre cele 54 disponibile la Spitalul Militar Modular sunt ocupate la acest moment.